Descrierea filofobiei

Sistemul nervos este un instrument complicat și foarte firav, care stă la baza funcționării întregului organism. Chiar și cei mai neînsemnați factori îl pot influența, prin urmare nimeni nu poate fi totalmente protejat de fobii. În majoritatea cazurilor, cei care suferă de frica de întuneric sau de frica de înalțime își pot ameliora starea psihologică ocolind toate activitățile care țin de factorii generatori. Dar ce poate face un om care suferă de filofobie? Căci aceasta reprezintă frica patologică de iubire.

sursă foto: pixabay.com

Chiar dacă acest fenomen este destul de rar întâlnit, unul dintre factorii care determină apariția filofobiei este: suferința provocată de o iubire din trecut, care duce ulterior la apariția fricii.

Cauzele apariției filofobiei

Tulburarea este declanșată de sentimentele intense din trecutul pacientului. Acesta a fost speriat de un divorț dureros sau de o experiență cu un final tragic, astfel el evită orice situație în care ar putea fi rănit emoțional de o persoană. O altă teorie susține faptul că fobia se dezvoltă din frica de a fi respins.

Filofobia poate apărea, în egală măsură, în urma experiențelor negative ale celor apropiați (familie, prieteni). Aceste experiențe determină persoanele să evite orice încercare de a întemeia o relație amoroasă. Singurul gând că ai putea experimenta un sentiment față de o persoană, poate genera teama de a fi respins sau de a suferi. Așadar, creierul este programat să se autoprotejeze prin diverse mecanisme, care includ crearea unui „paravan emoțional” și apelarea la sentimentul de frică. O altă cauză a apariției filofobiei este frica intensă de respingere.

sursă foto: pixabay.com

Această stare psihologică determinată de experiențe negative conduce la separarea de alte persoane și, ulterior, la singurătate.

Simptomele filofobiei

Filofobia afectează, în primul rând, viața socială a persoanei în cauză. Un filofob poate ”învăța” să se teamă de oameni, nu doar de potențialii iubiți. Simplul act de contact cu o altă persoană poate fi sursa fricii. Indivizii pot experimenta simptome cînd sunt în prezența unei persoane de sex opus de care sunt atrase emoțional sau fizic. Se pot distinge următoarele simptome:

  • atacuri de panică clasice;
  • tulburări gastrointestinale;
  • bătăi neregulate ale inimii;
  • transpirație;
  • dificultăți de respirație;
  •  dorința de a părăsi locul în care te afli cât mai repede (ca mecanism de apărare pentru a evita simțirea tuturor acestor simptome anxioase).

Tratamentul în filofobie

O posibilă formă de tratament pentru ameliorarea stărilor negative sau schimbarea gândurilor este apelarea la consiliere psihologică sau psihoterapie. Psihoterapia cognitiv-comportamentală este cunoscută drept o formă eficientă de tratament, deoarece se adresează unei game largi de fobii.
sursa foto: pixabay.com

Sfaturi eficiente:

  1. Privește-ți frica drept în ochi! În cazurile mai puțin grave ale acestei tulburări, experimentarea și încercarea (pe alocuri forțată) de a îndrăgi pe cineva poate aduce doar beneficii. În multe situații ne gândim prea mult la consecințele negative și pierdem șansa de a fi fericiți.
  2. Carpe diem!  Pentru a reînvăța ce e dragostea, trecutul trebuie lăsat în spate.
  3. Ascultă-ți inima, dă-i timpul de care are nevoie!
  4. Zâmbește!
  5. Socializează!
  6. Fă-ți prieteni noi!
  7. Ieși mai des în oraș, acomodează-te cu ideea că în jurul tău sunt foarte mulți oameni minunați!
  8. Găsește-ți jumătatea!

 

 

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *