„Toată lumina pe care nu o putem vedea” de Anthony Doerr

Cred că ați auzit până acum despre cartea scrisă de Anthony Doerr: Toată lumina pe care nu o putem vedea. A fost cea mai bună apariție din 2014 și a câștigat Premiul Pulitzer în anul 2015, dar nu numai acesta a fost motivul care m-a făcut să cumpăr această carte, țin cont și de coperta unei cărți sau titlul ei care mă poate  atrage ușor să o adaug în lista mea de cumpărături de pe site-ul elefant.ro de unde am și făcut comanda.

Am citit Toată lumina pe care nu o putem vedea cu ceva timp în urmă. Îmi amintesc atunci când am început să citesc puțin din carte m-am simțit nițel intimidată de greutatea pură a cărții, doar pentru a fi surprinsă mai târziu. Este o ficțiune istorică, în cel mai bun caz. Înainte de a spune “ficțiunea istorica nu e genul meu”, permite-mi să îți spun că nici al meu nu e și totuși această carte este atât de bună, iar citind-o am trăit și eu acele emoții, sentimente descrise în carte.

Romanul este povestit viu și frumos, trist și emoționant și vă transportă în Franța și Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Sinopsisul a două propoziții ale cărții este că spune două povești paralele, dar separate, alor doi copii mici în timpul războiului. Marie-Laure este o fetiță oarbă și locuiește împreună cu tatăl ei la Paris, care este lăcătuș principal la Muzeul de Istorie Naturală și căruia i s-a dat sarcina de a adăposti o piatră valoroasă sau una dintre cele trei petre făcute să semene cu ea, cunoscută sub numele de Marea Flăcărilor, se spunea că e blestemată. Marie-Laure își trăiește viața în acest război în moduri de nedescris și totuși se dovedește uluitor de rezistentă și plină de curaj – și orfanul german Warner, care este un tânăr geniu în Tineretul Hitlerist, cu misiunea de a vâna rezistența. Abilitatea sa de inginerie mecanică, cu o expertiză în radiouri și transmisiuni radio îl deține într-un internat militar de elită nazistă.

În același timp, maiorul Reinhold vor Rumpel, sergent nazist, este în misiune să urmărească Marea Flăcărilor. Marie-Laure și tatăl ei se retrag din Paris pentru a locui cu Etienne, o rudă excentrică mai în vârstă, în orașul Saint-Malo, în largul coastei nordice a Franței. Acolo, odată cu cel de-al Doilea Război Mondial, viața lui Marie-Laure și al lui Wener intervin.

Mike Pride, administratorul premiului Pulitzer (stânga) și Lee C. Bollinger, președintele Universității Columbia (centru), prezintă premiul pentru ficțiune 2015 lui Anthony Doerr.

 

Proza este vibrantă, cu siguranță cel mai puternic aspect al romanului. Limbajul și capacitatea scriitoarei de a-l țese în imagini evocatoare ale orașelor, oamenilor și locurilor este ceea ce propune această poveste înainte. Cuvintele ei se simt deliberat și încrezător, permițându-ți să te plimbi ușor prin poveste.

Un punct de critică pe care l-am avut a fost că am găsit personajele și motivele lor un pic excesiv de simpliste, încât să se simtă nerealiste. În Toată lumina pe care nu o putem vedea, cei răi sunt răi, iar cei buni sunt cei buni, cu excepția unei singure instanțe. Personajele erau vii și deseori încântătoare, dar de multe ori nu mi se păreau în întregime reale.

În mod similar, există multe aspecte frumoase în multe dintre scene, de exemplu: cea a unei fete oarbe, urmărindu-și cu atenție degetele peste o machetă în formă de labirint complicat de străzi concepute, în timp ce își amintește încet drumurile și aleile care duc spre și dinspre casa ei.

Cu toate astea este un roman minunat și este într-adevăr plăcut de citit. Să văd lumea prin ochi orbi a fost uimitor și am adorat capitolele care erau povestite din perspectiva lui Marie-Laure. Tatăl ei este un bărbat atât de bun, muncitor și grijuliu. Invențiile lui pentru a o ajuta pe fiica sa au fost spectaculoase, dar îmi părea și mie rău pentru greutățile ei. Nici pentru Werner nu a fost ușor , tot ce își dorea el era să învețe, dar el este tras într-un război care îi fură atât de mult. Misterul pietrei blestemate a avut  de asemenea un plus convingător și  m-a motivat să citesc.

Această carte a fost un pic diferită decât am crezut că va fi, dar într-un mod bun. Este mai accesibilă decât credeam că ar fi scrisă și la fel de elgantă. Aș recomanda cartea oricărei persoane care este pregătită pentru un roman în care este inclus și Al Doilea Război Mondial și apreciază  proza clară și vibrantă. Aș merge prea departe dacă ți-aș spune că este un must-read dacă ești un sriitor care încearcă să studieze cum să își ridice abilitatea de a scrie. De menționat încă odată că această carte a câștigat premiul Pulitzer pentru ficțiune în 2015.

Apropo, e una dintre cărțile mele favorite!

Unele citate selectate din carte:

  • Deschideți ochii, și vedeți cu ei tot ce puteți înainte să se închidă pe vecie.
  • Bineînțeles, copii, creierul stă în beznă totală. Plutește într-un lichid transparent înăuntrul craniului, niciodată în lumină. Și totuși, lumea pe care o construiește în minte e plină de lumină. Dă pe dinafară de culoare și mișcare. Deci copii, cum de reușește creierul, care trăiește fără o scânteie măcar, să construiască pentru noi o lume plină de lumină?
  • Aveți minte. Dar nu te poți bizui pe minte. Mintea alunecă mereu spre ambiguitate, spre întrebări, iar voi aveți, de fapt, nevoie de certitudine. De scop. De claritate. Nu vă încredeți în mințile voastre.
  • Renaștem în iarbă. În flori. În cântece.

 

 

4 comentarii

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *